Acest document a fost coordonat de Mihaela Pădureanu, dr., iar la elaborarea sa au contribuit în principal: Alexandru Voicu, drd.; Octavia Moise, drd.; Radu Cucută, dr; Radu Ungureanu, dr; precum și cei prezenți la dezbateri cărora le mulțumim pe această cale.
Introducere
Dezbaterile bilunare ale GSARI din primul semestru al anului universitar 2013/2014 au fost legate de politica externă a UE și în special de inițiativa sa intitulată Parteneriatul Estic. Însă ca urmare a modului în care poziția Ucrainei în cadrul relației sale cu UE s-a schimbat într-un mod intrigant la finalul lunii noiembrie, participanții și-au exprimat interesul spre o abordare mai substanțială a acestui subiect. Prin urmare, discuțiile au adus în atenție posibilitatea unei confruntări în spațiul ucrainean a două modele politice, redenumite hegemonice datorită celor doi actori principali implicați, respectiv Federația Rusă și Uniunea Europeană. În urma acestor dezbateri, s-au conturat câteva trăsături specifice pentru fiecare dintre cele două modele, pe care urmează să le detaliem în continuare.
Întrebări privind situaţia din Ucraina
Situaţia din Ucraina nu a cunoscut încă un deznodământ concret al evenimentelor, însă după aproximativ patru luni se pot adresa o serie de întrebări cu privire la dinamica viitoare, internă sau internaţională a Kiev-ului. Protestele şi violenţele din Kiev au produs o serie de evenimente care au un impact puternic asupra sferei politice, economice şi sociale din Ucraina. La nivel intern, ierarhiile consolidate şi rigidizate în timpul regimului condus de V. Yanukovych sunt dinamizate şi capătă noi valenţe. Protestele începute în luna noiembrie a anului trecut în urma refuzului președintelui V. Yanukovych de a semna acordul de asociere cu UE au evidențiat impactul protestelor asupra puterii politice, însă nu au generat o societate civilă coezivă. Existența unei societăți civile relevante la nivel național presupune ca aceasta să fie apolitică, fapt care este cel putin discutabil în situația Ucranei.
În ceea ce privește filiera statală, este dificil să identificăm forțele politice fundamentale în contextul în care avem de a face cu o societate revoluționară/post-revoluționară și cu prăbușirea autorității statale.
La nivel internaţional, Ucraina era strâns interconectată cu Rusia, prin interfaţa asigurată de către V. Yanukovych, însă odată cu plecarea sa, politica externă a Ucrainei poate suferi schimbări radicale, atât de direcţie, cât şi de substanţă. Odată cu apariţia acestor noi dinamici apar mai multe întrebări ce necesită răspunsuri care să fie fundamentate pe asumpţii teoretice concrete: având în vedere că până la căderea regimului condus V. Yanukovych, oligarhii au constituit o forţă de legitimare pentru stat, odată cu dispariţia lui Ianukovici, care va fi noul rol pe care îl vor juca aceste persoane în Ucraina? Va exista o oligarhie naţionalizată? Vor reuşi aceste persoane să se integreze în noile structuri economice şi financiare europene? Vor urmări beneficii rapide venite din Rusia? Vor avea ele interesul de a întări statul? Putem spune că pe lângă motivele militare, strategice și economice ale Rusiei de a escalada conflictul (de ce a acționat acum?) au existat și motive ocazionale? Transformarea suportului public pentru schimbare într-o rebeliune militara prin înarmarea populației a dat motive Rusiei să fie ”îngrijorată ” pentru viața cetățenilor ruși. Mai mult, incoerența inițială a UE și a NATO lasă foarte puțin spațiu de manevră în prezent.
La nivel politic, care vor fi liderii ce vor beneficia de susţinerea populaţiei după evenimentele sângeroase din Maidan? Vor fi cei trei lideri (Vitali Klitschko, Oleh Tyahnybok, și Arseniy Yatsenyuk) persoanele cu cel mai larg suport, deşi au dorit în trecut un acord cu Ianukovici? Va reuşi Yulia Tymoshenko să monopolizeze susţinerea populaţiei, deşi face parte din garda veche a oligarhilor din Ucraina? Acestea sunt doar unele dintre întrebările care au rezultat în urma dezbaterilor care au avut loc pe parcursul a aproximativ cinci luni.
Criza din Ucraina
Pornind de la unele dintre întrebările enumerate, participanții au elaborat un model care sintetizează în opinia lor, principalele elemente componente ale modelului european, respectiv rus.
| Elemente |
Modelul UE |
Modelul Federației Ruse |
| Ideologia |
Liberalism |
Conservatorism „bizantin”, religia urmează interesele statului, verticala puterii |
| Regim politic |
Democrație, federație, grade diferite de autonomie |
Autoritarism, model imperial/paternalist |
| *Națiunea |
Națiune civică |
Națiune etnică |
| Dezvoltarea economică |
Economie de piață, model social, corporatist transnațional, agricultura |
Control politic asupra economicului, industrie grea, extracție
-oligarhii ruși pot susține oligarhia ucraineană tocmai pentru a încerca să scape de sub influența Kremlinului |
| Apărarea |
Securitatea umană, non-teritorială, |
Proiectarea forței, etnici ruși, democrație suverană, teritorialitate |
1. Modelul rus*Națiunea – modul în care este definită națiunea este parte a regimului politic.
Modelul hegemonic rus se bazează pe amintirea URSS, de aici şi afirmaţia lui Putin (care considera dezmembrarea URSS cea mai mare catastrofă geopolitică a sec. XX). Rusia poate fi considerată un imperiu informal în sensul utilizat A. Wendt şi D. Friedheim: pe de o parte relaţia dintre cei doi (sau mai mulţi) actori trebuie să fie asimetrică din punct de vedere al puterii militare, iar cel mai puternic stat este un furnizor de securitate ce doreşte în schimb control asupra securităţii naţionale a statului inferior. Pe de altă parte, această relaţie asimetrică trebuie să fie purtată de părţi egale din punct de vedere juridic în care normele şi aşteptările sunt instituţionalizate, structurând astfel comportamentul actorilor.
1.1. Ideologie
Componenta ideologică a modelului hegemonic rus este probabil cea mai complexă și rafinată parte a sa. O dimensiune ușor de identificat a acesteia ar fi conservatorismul său înțeles prin cele mai largi trăsături ale sale, cum ar fi de pildă importanța acordată tradiției, schimbării graduale și favorizarea aplicării unor metode deja utilizate, care și-au dovedit eficiența în timp. Acestui conservatorism i se adaugă elemente „bizantine” reprezentate mai ales de primatul puterii politice asupra tuturor celorlate forme de putere (economică sau religioasă). Obiectivul final al acestui model este de a conserva puterea politică a unei elite oligarhe în sensul deținerii puterii politice, nu neapărat economice. Clasa conducătoare utilizează resursele materiale ale statului și ale societății pentru reproducerea propriilor sale interese și, eventual pentru menținerea unei relații de vasalitate din partea fostelor republici ( vezi aici modul în care a fost instrumentalizat conflictul dintre Armenia și Azerbaijan pentru a îndepărta Armenia de UE).
1.2. Regim politic
După demisia lui B. Yeltsin în 1999 noul președinte al Rusiei, V. Putin a accentuat și a utilizat în mod extins metode represive pentru a-și consolida puterea și pentru a elimina opoziția politică. În cadrul modelului ex-sovietic/rusesc elita economic (oligarhii) au rolul de a întări și menține puterea statului, ceea ce poate fi spus și despre conducerea Bisericii Ortodoxe, un alt instrument care urmărește legitimarea acțiunilor liderilor politici aflați la guvernare.
Pe lângă atacul constant la adresa adversarilor politici, autoritarismul instalat în Federația Rusă urmărește și eliminarea presei libere sau care ar putea să aibă păreri contrare legate de modul în care este condusă Federația. În acest sens, acțiunile din luna decembrie 2013 prin care agenția RIA Novosti, cunoscută pentru relatările sale echilibrate și postul de radio Vocea Rusiei au fost absorbite de Russia Today sunt o dovadă în plus a încercării de a elimina vocile oponenților și criticilor.
În ceea ce privește accentul pus pe un înțeles etnic al cetățeniei, acesta este postulat inclusiv în conceptul de politică externă al Federației Ruse, ce a fost făcut public în februarie 2013. Conform acestuia, Federația Rusă va sprijini organizațiile cetățenilor ruși din alte state, în vederea obținerii drepturilor lor, a sprijinirii și menținerii identității etnice a acestora.
1.3 Modelul economic
Economia rusă se bazează pe extracția unor resurse primare ce de cele mai multe ori urmează să fie exportate, ca urmare a lipsei posibilității de a fi prelucrate în Rusia. Dacă la începuturile sale în perioada interbelică și până în anii ‘70, modelul economic sovietic reușise să ofere unele avantaje sustanțiale, care s-au transpuns în câștiguri în timpul de-al Doilea Război Mondial sau menținerea unei parității cu SUA, finalul Războiului Rece a arătat eșecul acestuia. Mai mult decât atât, astăzi Rusia pare chiar mai slăbită decât a fost în anii ‘90, ca urmare a scăderii populației sau a îngustării opțiunilor sale economice.
Un element discutat pe larg atunci când vine vorba despre modelul rus este legat de oligarhi, concept ce se referă în sens general la acele persoane care au devenit proprietare sau responsabile în raport cu gestionarea anumitor resurse publice și pe care le-au utilizat pentru a obține beneficii personale, acumulând de cele mai multe ori averi în valoare de miliarde de dolari. Această clasă a oligarhilor s-a dezvoltat încă de pe vremea lui B. Yeltsin, atingând apogeul în vremea lui V. Putin. Ceea ce a diferențiat abordarea lui V. Putin de cea pe care a avut-o B. Yeltsin este modul în care au fost instrumentalizați oligarhii. Practic, aceștia au devenit o modalitate se asigură resursele necesare menținerii puterii politice în Rusia și aici putem reveni la faptul că intimidarea cetățenilor și asigurarea legitimității interne pentru actuale conducere politică sunt activități consumatoare de resurse importante.
1.4. Apărare
Abordarea politicii de apărare în cadrul Federației Ruse poate fi inclusă în paradigma realismului clasic, la fel cum este cazul și cu elementele care definesc puterea. Mai mult, spre deosebire de modelul european, cel rus este conectat în mod profund cu ideea de teritoriu care trebuie organizat în conformitate cu niște reguli foarte clar stabilite de către elita politică.
2. Uniunea Europeană
În privința rădăcinilor istorice ale modelului european am putea spune că este vorba despre convergență teritorială în mare parte cu Imperiul Roman (exceptând peninsul Scandinavă și spațiul ucrainean).
2.1. Ideologie și regim politic
UE se bazează pe promovarea democrației liberale și implicit a unui regim politic democratic în care este asigurată respectarea drepturilor și a libertăților individuale.
Un principiu important al Uniunii este subsidiaritatea, ce vine în contradicție directă cu centralizarea pe care o întâlnim în cadrul modelului sovietic. De aici decurge și rolul diferit pe care îl are cetățeanul, dar și decidentul politic în cadrul celor două modele. Dacă pentru Federația Rusă este larg răspândită o formă de infantilizare a celorlalți participanți externi, în cazul de față ucrainenii care se opun intervenției rusești, fie de tip politic, fie de tip militar, în privința Uniunii Europene se poate identifica voința politică pentru o mai mare implicare a cetățenilor în luare deciziilor.
2.2. Modelul economic
Din punct de vedere economic, Uniunea susține model economic și social diferit de neoliberalismul american. În cadrul acestuia se urmărește respectarea drepturilor tuturor cetățenilor angajați pe piața muncii și asigurarea egalității de șanse, precum și un accent mai mare acordat protecției sociale și rolului statului în reglarea inegalităților produse de mecanismul pieței libere, prin redistribuirea bunăstării. Ca și în cazul oligarhiei ruse, există interese economice trans-naționale reprezentate în acest caz de corporații.
2.3. Apărare
Apărarea este domeniul cu cea mai lentă dezvoltare în cadrul construcției europene. O explicație pentru acest lucru ar putea decurge din faptul că NATO a fost principalul metoda prin care s-a urmărit asigurarea apărării statelor vest-europene și mai târziu a celor central și est-europene. Din acest punct de vedere, al participării la alianțe militare, Rusia este membră a Organizației Tratatului pentru Securitate Colectivă, dar care este însă mult mai puțin complexă decât NATO. Dacă UE a transformat anarhia specifică sistemului internațional în cadrul subsistemului european, îndreptândus-se spre ceea ce ar putea fi considerat, confom lui A. Wendt o cultură anarhică kantiană, nu se poate spune același lucru despre fostul spațiu sovietic.
Concluzii
Federația Rusă încearcă să ofere o alternativă pentru cel mai important stat ex-sovietic, Ucraina. Aceasta era considerată ca bază pentru viitoarea Uniune Eurasiatică, dar pe care V. Putin ar fi dorit să o atragă și în actuala Uniune Vamală. În cazul ambelor inițiative accentul este pus pe promovarea unui model de cooperare economică, ce nu este cu mult diferit de ceea ce a experimentat Federația Rusă în anii ‘90, prin urmare este puțin probabil ca acesta să poate genera prosteritate și bunăstare. Pentru o parte semnificativă a populației din fostul spațiu sovietic, soluția pentru dezvoltare oferită de modelul european este cel puțin de luat în calcul și are o capacitate de mobilizare semnificativă în vederea obținerii sprijinului lor, așa cum s-a văzut în lunile de protest din Kiev. Nu este mai puțin important faptul că aceste manifestații au continuat pentru atât de mult timp ca urmare a problemelor interne ale Ucrainei și a incapacității clasei politice de a-și păstra legitimitatea.
